VIDEO | În munții Făgăraș s-a instaurat iarna. Salvamontist: ”Fără echipament specific nu se poate face niciun pas prin vremea de afară”

Publicat: 27/11/2021, 14:38

În timp ce, în unele zone ale țării, toamna nu se pregătește să facă loc anotimpului rece, în munții Făgăraș ninsorile și-au intrat în drepturi, iar decorul este unul hibernal. 

Sunt deja 5 centimetri de zăpadă așternuți în munții Făgăraș, iar rafalele de vânt ating 40 de km/h. La înălțimi de peste 1.800 de metri, potrivit informațiilor primite de la Salvamont Argeș, temperatura a coborât sub zero grade Celsius.

În astfel de condiții, salvamontiștii îi avertizează pe turiști că drumețiile pot deveni extrem de periculoase dacă aceștia nu au un echipament adecvat, specific vremii, care să ofere protecția necesară.

”Deși în multe zone din țară vremea este însorită, la munte s-a instaurat deja iarna și nici vorbă de vreo rază de soare. În Făgăraș, spre exemplu, zăpada s-a așternut într-un stat de 5 centimetri, iar vântul bate cu 40 km la oră în condițiile în care temperatura este de – 5 °C . Asta la înălțimi de peste 1800 de metri. Cei care se aventurează să urce în Făgăraș trebuie să știe că au nevoie de echipament specific fără de care nu ar putea face nici măcar un pas prin vremea de afară”, avertizează Dragoș Onea de la Salvamont Argeș.

Circulație îngreunată în mai multe zone ale țării

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ninsorile au devenit o provocare și în alte zone ale țării, iar drumarii depun eforturi considerabile pentru ca circulația să se desfășoare în condiții normale.

Reprezentanții companiei solicită șoferilor să circule cu atenție, în astfel de condiții, și să își adapteze viteza la condițiile meteo.

”Acționare cu utilaje cu lamă și material antiderapant pe sectoarele de drumuri unde se înregistrează ninsori. Vă rugăm circulați cu atenție și adaptați viteza la condițiile meteo!”, transmit reprezentanții CNAIR.

CNAIR a mai precizat, totodată, că acțiuni de deszăpezire au avut loc și pe DN 67C, Transalpina, între km 20 și km 34, zona stațiunii Rânca. La momentul respectiv au fost mobilizate 6 utilaje care au intervin cu lama, dar și cu material antiderapant.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Scandal de spionaj în Marea Britanie. Trei bărbaţi, acuzaţi că au lucrat cu serviciile din...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare...
„Zeul Haosului” vine spre Pământ. NASA îl monitorizează cu atenție
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Ar putea veninul unei broaște să fie un nou antidepresiv?
×